mica ovalie: iunie 2009

POVESTEA RUGBYSTULUI GEORGE BALTA (20 DE ANI)

Visul lui George Balta, un tanar de numai 20 de ani, de a ajunge intr-o buna zi un cunoscut jucator de rugby a fost intrerupt in numai cateva secunde, pe terenul de joc acolo unde baiatul isi petrecea o mare parte a timpului.
Tanarul taloner de la Olimpia Bucuresti a fost, pe 11 martie 2006, victima unui accident grav, pe terenul de joc, la un meci de pregatire in care formatia lui George era partener de pregatire pentru lotul national de juniori. Pentru jucatorul bucurestean nenorocirea s-a produs intr-un moment altfel obisnuit al jocului de rugby, o gramada ordonata. Ramas la pamant, constient, dar incapabil sa se ridice, el a fost transportat imediat, cu ambulanta prezenta langa teren, la Spitalul de Urgenta Floreasca. Cum starea sa era critica, doctorii au decis sa fie transferat la unitatea medicala din Berceni, cu un diagnostic dur: traumatism vertebro-medular; luxatie vertebrala anterioara bilaterala, prin translatie, localizare C6-C7; sindrom de compresiune medulara cu leziune neurologica completa la nivel C6 (in limbaj popular, coloana vertebrala a fost deformata, in zona gatului, maduva spinarii fiind sectionata). Operat timp de aproape patru ore, George a supravietuit, reusind sa depaseasca si perioada critica, postoperatorie.
Dupa cateva luni in care sportivul a stat inchis intre patru pereti ai unei camere de spital, el a inceput tratamentul de recuperare cu ajutorul aparatelor de forta. Mama lui, Lorica, a fost si ramane alaturi de el si repeta mereu ca intr-o buna zi copilul se va putea intoarce pe terenul de joc. Recent, el a fost la Baile Felix, unde tratamentul urmat a avut efecte benefice. Caracterizat de mama lui, Lorica, drept un copil cuminte, bland si saritor, George pastreaza speranta ca intr-o zi, cat mai curand, se va ridica din nou pe picioarele sale. Cei care doresc sa faca donatii gasesc mai jos contul in care o pot face. Cei care vor sa-i scrie pot sa o faca pe adresa g_eorge_alex@yahoo.com.
VA MULTUMESC!

Nu sunt fotoreporter de meserie, insa in anii petrecuti in presa, din 1992 incoace, am inteles ca oamenii au mai multa incredere in imagini decat in cuvinte.
Fara sa ma ascund in spatele camerei foto, ci doar folosindu-ma de ea, am incercat sa "rastorn" lumea. Mai intai pe film, iar ceva mai recent pe card-ul digitalei.
N-a fost si nu este deloc simplu. Pentru a scoate un cadru bun e nevoie de cel putin un personaj si de o poveste, dar mai ales de multa, foarte multa lumina.
Fara ele, fara personaj si poveste sau fara de lumina, totul se cufunda in bezna. Iar omul din spatele camerei inceteaza la randu-i sa mai existe.
BMV