luni, 12 mai 2008

VOLEI / FINALA CN: Metal Galati - Dinamo 3:1











































Pentru al doilea an consecutiv, titlurile naţionale la volei iau calea provinciei. După Tomis Constanţa la masculin, ieri a fost rândul fetelor de la CSU Metal Galaţi să sărbătorească triumful în campionat.

Întins pe durata a circa 90 de minute, cel de-al treilea meci dintre gălăţence şi dinamoviste a avut o desfăşurare palpitantă. Spre surprinderea celor 800 de spectatori prezenţi în Sala Siderurgistul, în majoritate din Galaţi, oaspetele au controlat primul set, pe care şi l-au adjudecat cu un sec 25-15.

Cu experimentatele Dana Mincă (36 de ani) şi Alida Marcovici (35 de ani) pe teren, Dinamo a vizat o victorie cât mai rapidă, prin care să rămână în cursa pentru titlu. N-a fost însă posibil, trupa antrenorului sârb Zoran Terzic revenind imediat la jocul exact cu care ne-a obişnuit în ultimii doi ani.

Chiar dacă au fost ţinute sub presiune de adversare, Maja Ognjenovic şi colegele sale au avut capacitatea de a câştiga următoarele trei seturi (25-21, 25-23 şi 25-23). Cubaneza Mayvelis Martinez a „torpilat“ terenul dinamovist, Alina Albu a servit impecabil pentru punctele în serie ale Metalului, Tatiana Liulenova a atacat suprinzător din linia a doua, iar Nneka Onyejekwe a făcut diferenţa pe centru.

Metal şi-a permis chiar să o introducă pe junioara Daiana Mureşan (17 ani), şi nu oricând, ci în setul 4, atunci când Dinamo a avut, până spre final, 3-4 puncte avans.
Victorioase şi în campionat (scor general 3-0), şi în Cupă, gălăţencele îşi doresc o participare în Liga Campionilor, însă invitarea lor la respectiva competiţie depinde de forul continental şi de rezolvarea problemei sălii, care nu respectă cerinţele CEV.

Foto: Marian-Valentin BURLACU / ProSPORT

Niciun comentariu:

Despre RUGBY, AUTOMOBILISM, CICLISM, NAVIGATIE, ALPINISM, VOLEI, NAVIGATIE, totul prezentat si, dar mai ales, prin multe imagini. Pentru ca acest blog este si unul de incercari in ale FOTOGRAFIEI...