ALPINISM: Inca o dramă pe Annapurna

Foto: www.horiacolibasanu.ro

Cunoscutul alpinist timisorean Horia Colibasanu a avut parte de o experienta extrem de trista in tentativa sa de a urca pe Annapurna (8091 m). Bunul sau prieten Inaki Ochoa de Olza, cu care a facut deseori echipa in Himalaya (pe 29 aprilie 2006, impreuna cu Romeo Dunca, au urcat pe Manaslu / 8.163 m), s-a stins din viata vineri, 24 mai... In varsta de 40 de ani, acesta s-a stins in urma unei leziuni cerebrale complicata de o afectiune pulmonara. Inaki Ochoa de Olza era o figura cunoscuta a ascensiunilor pe „Acoperisul Lumii”, el reusind sa urce de 15 ori pe varfurile care depasesc 8.000 de metri. Annapurna era unul din cei doi „optmiari” in varful caruia nu ajunsese inca...

DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE!

Cu toate ca a avut la randul sau probleme de sanatate, Horia Colibasanu este, potrivit informatiilor care au fost transmise din Nepal, in afara de orice pericol. Timisoreanul a ajuns la Kathmandu la mijlocul lunii martie. Acolo l-a reîntâlnit pe bunul său prieten, Inaki Ochoa de Olza. „Am reusit sa cumparam mancarea de altitudine si restul de echipament: corzi fixe 800 m, suruburi de gheata, pitoane, ancore de zapada, butelii de gaz si carabiniere. Printre altele, ne-am intalnit cu fostii colegi de expeditie din Annapurna si K2, Andrew Lock si Fernando Gonzales. Vom incerca in seara aceasta sa il intalnim pe Peter Hamor, polonezul ce a reusit in 2006, o ruta sudica pe Annapurna, pentru a-l intreba detalii despre portiunea tehnica dintre varfurile east si main Annapurna, pasul crucial al ascensiunii ce este imposibil de trecut fara ajutorul corzilor”, a notat alpinistul roman in jurnalul tinut pe site-ul sau (http://www.horiacolibasanu.ro/).
Toti montagnarzii aveau, in acel moment, un tonus bun, dovada fiind si faptul ca, intrebati fiind de Miss Hawley, cronicarul expeditiilor himalayene si o autoritate in materie, cum se va numi expeditia noastra, Inaki i-a dat un raspuns glumet: "The good, the bad and the ugly - Annapurna 1 South Face Expedition" (“Cel bun, cel rau si cel urat”). Nimeni n-a putut insa sa spuna in ce postura se vor afla cei trei (Horia, Inaki si canadianul Don Bowie). Oricum, acest grup a fost considerat a fi distinct de cel format din sase rusi, care urmau sa soseasca dupa 6 aprilie.
“Dupa trei zile de trekking, poteci incredibile, vai imense si rasaritul soarelui pe Dhaulagiri, am ajuns in tabara de baza. Echipa noastra este aici asemenea ursului impaiat din Herculane. Turistii isi fac poze cu noi, iar Inaki semneaza de zor pe rucsaci. Doi suedezi pe care i-am depasit de cateva ori pe traseu, ne-au spus ca s-au bucurat afland ca suntem alpinisti, pentru ca ei deja ne poreclisera 'the supertrekkers'. E drept ca traseele de o ora si jumatate, le-am parcurs intre 30 si 45 minute. E super sa fi bine antrenat, si sa parcurgi o ruta de patru ore si 700 m diferenta de nivel fara sa suferi. Chiar nu regret nici unul dintre antrenamentele de acasa, facute uneori la limita epuizarii”, a notat Colibasanu pe 27 martie.
Aflati deja de o saptamana la poalele muntelui, expeditionarii au facut doua drumuri in Tabara 1, la 5.000 m altitudine, pentru a duce un kilometru de corzi fixe, corturi si alte materiale necesare ascensiunii. “Deocamdata ninge, facandu-ne sa realizam ca sezonul de ascensiune nu a venit inca, si mai avem de asteptat. Oricum, aclimatizarea inca se realizeaza si aici, la 4.200, iar in afara de timpul petrecut cu studierea rutei, pregatirea echipamentului sau incercarile de a depana diverse echipamente care nu functioneaza, atmosfera aici este mai vioaie decat in alte expeditii, datorita faptului ca aici zilnic apar alti trekkeri, din alta tara, toti prietenosi si cu chef de vorba, asa ca discutiile variaza de la independenta Quebecului la magazinele de sport din Andorra”.
Dupa mai multe pregatiri, pe 20 aprilie, intr-un moment in care conditiile meteo s-au aratat propice, Horia Colibasanu si tovarasii sai au plecat spre Tabara 2. Cum fiecare a carat cate un rucsac in greutate de 20 de kilograme, urcusul n-a fost deloc simplu. “Am ajuns franti in tabara 2 la ora 3 dupa masa. Don s-a simtit rau, a facut febra si a trebuit sa se intoarca. Azi am asigurat o portiune din perete cam pana la 6.500m. E multa zapada si gheata, dar pe alocuri mai sunt si portiuni de stanca. Urmand exemplul lui Don, ieri am picat si eu intr-o crevasa, dar nimic grav. Cu toate ca ne-am propus sa stam 3 zile in Tabara 2, pentru a ne aclimatiza si a echipa peretele. Probabil vom fi obligati sa sa ne intoarcem maine, deoarece nu mai avem ancore de zapada, necesare pentru asigurarea peretelui. O alternativa ar fi sa o luam prin dreapta, pe ruta lui Humar care nu este asa de inclinata. Vom vedea maine”, a sintetizat acest urcus timisoreanul.
Dupa mai multe tentative nereusite si dupa ce au oscilat intre tabara de baza si cea cu numarul 2, dar si in conditiile in care au existat si pareri diferite in legatura cu momentul in care ar fi cel mai bine sa se atace varful, cei trei au reusit sa atinga un nivel superior (Tabara 3) la mijlocul acestei luni. Iar pe 17 mai, conform site-ului sau, “prin telefon Horia a anuntat ca se afla impreuna cu Inaki si Alexei la 7.800 m, unde au amenajat Tabara 5. Vremea e buna. Ruta pana pe east summit 8.020 m e pregatita cu corzi fixe si el estima ca in 5 ore ar trebui sa ajunga pe main summit”.
Din acel moment, insa, vestile despre Horia si prietenul sau Inaki au fost din ce in ce mai rele:
- “Tentativa de a atinge varful a esuat pe traverseul dintre East Summit si Main Summit, ei neavand corzi destule pentru a asigura toata traversarea care s-a dovedit mai expusa decat au preconizat. Atat Inaki cat si Horia au suferit degeraturi minore si acesta a fost un motiv in plus sa nu forteze atingerea varfului cu orice pret. Alexei a ales sa continue si dat fiind ca cei doi sunt in coborare momentan nu stiu nimica despre el, nefiind in raza lor vizuala” (19 mai a.c.)
- “Astazi, in jurul pranzului, dupa o absenta de comunicatie de o zi, au venit ultimele vesti despre starea echipei de pe Annapurna. Inaki este in Tabara 4, constient, dar in imposibilitate de a se deplasa. Horia este OK si are grija de Inaki, sustinandu-l cu mancare si lichide. Alexei a coborat si el, si fiind suspect de edem pulmonar, a continuat coborarea spre Tabara 3. Cei doi elvetieni, Ueli Steck si Simon Anthamatten, sunt in Tabara 3 si s-au oprit din cauza vremii, dar spera sa ajunga cat mai repde la Horia si Inaki, cu medicamente pentru Inaki. In apropiere de BC (n.r Tabara de baza) a aterizat si un elicopter cu Serghei Bogumolov, Denis Urubko si Don Bowie, care spera si ei la cateva ore de vreme buna pentru a fi transportati cat de sus merge cu elicopterul si a forma a doua echipa de support pentru baieti”. (21 mai a.c.)
Pe 23 mai a venit anuntul care i-a impietrit pe oamenii muntelui:
AZI DIMINEATA INAKI S-A STINS DIN VIATA, CAND UN EDEM PULMONAR S-A ADAUGAT, AGRAVAND SI MAI MULT STAREA SA. DIN INFORMATIILE PE CARE LE AVEM HORIA A FOST TRANSPORTAT CU ELICOPTERUL PENTRU A PRIMI INGRIJIRI MEDICALE. IN ACEST MOMENT UELI SE AFLA IN CAMP 4, IAR DENIS VA INCERCA SA-L SPRIJINE LA COBORARE DIN TABARA 4. CEILALTI MEMBRI AI ECHIPELOR DE SALVARE ICEARCA SA COBOARE, DAR VREMEA ESTE DESTUL DE NEFAVORABILA CU, SE PARE, MULTA CEATA. SPERAM CA TOTI CEI IMPLICATI IN ACEASTA CURAJOASA SI RISCANTA ACTIUNE SE VOR INTOARCE CU BINE LA BASE CAMP. PENTRU CEI CARE DOREC MAI MULTE DETALII LE RECOMANDAM http://www.mounteverest.net/ SAU http://www.diariodenavarra.es/. "Lho Gyelo" ZEII AU CASTIGAT, SPUN LOCALNICII DIN NEPAL. DAR INAKI VA RAMANE IN MEMORIA OAMENILOR SI A IUBITORILOR ALPINISMULUI DIN LUMEA INTREAGA.
Annapurna este al 10-lea varf al Terrei, avand o inaltime de 8.091 m. El a fost primul “optmiar” pe care a ajuns o expeditie. S-a intamplat pe 3 iunie 1950, cand francezii Maurice Herzog si Louis Lachenal au atins varful. Atunci a fost prima patrundere a europenilor in Nepal. Si acea expeditie s-a confruntat cu mari probleme la revenirea de pe varf. In cursul coborarii, Herzog si Lachenal au suferit numeroase degeraturi la degetele picioarelor...