miercuri, 28 mai 2008

OLIMPISM: S-a taiat panglica la Complexul Olimpic "Sydney 2000"
















































România este o ţară săracă în baze sportive. Şi cum nevoia ne împinge de la spate, iar intrarea în Uniunea Europeană obligă, astăzi, prin inaugurarea Complexului Olimpic Sydney 2000, s-a făcut un pas pentru ca această situaţie ingrată în care se găseşte sportul să se îndrepte. Cu promisiunea că vor urma şi alţii.
Aflată la 33 de kilometri nord de Bucureşti, în vecinătatea lacului Snagov, localitatea Izvorani figurează de ieri pe harta sportivă a lumii. Acolo, timp de câteva ore, şi-au dat întâlnire preşedinţi de federaţii naţionale, dar şi ai unor foruri sportive internaţionale, precum şi o pleiadă de campioni olimpici. (*)
Dincolo de discursuri, aplauze, zâmbete şi strângeri de mână, mai mult sau mai puţin protocolare, vor rămâne terenurile de antrenament pentru tenis, fotbal şi rugby, sălile de gimnastică, tenis şi jocuri de echipă, noile facilităţi de cazare şi masă, precum şi bazinul olimpic, în curs de finalizare. Costul total al Complexului a fost de 35 milioane de euro. „Mai avem nevoie de câteva milioane pentru a-l termina”, a precizat Octavian Morariu, şeful COSR.
Venit pentru prima oară în vizită la Bucureşti, Jacques Rogge, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), a felicitat guvernul român pentru sprijinul dat în realizarea acestui complex, pe care l-a considerat a fi frumos, dar mai ales util şi bine amplasat – „departe de tentaţiile oraşului”. Şeful mişcării olimpice a subliniat că România, deşi nu este o ţară foarte mare, a câştigat 286 medalii olimpice de-a lungul istoriei. „Ceea ce este o realizare importantă”. Apoi, Rogge a adus un omagiu campionilor pe care i-a dat ţara noastră. Şi cum nu-i putea aminti pe toţi, a rostit numele unor sportive care nu mai au nevoie de nicio prezentare: Nadia Comăneci, Iolanda Balaş, Ecaterina Syabo, Andreea Răducan şi Doina Melinte. „Am avut bucuria să cunosc trei mari personalităţi. Pe Lia Manoliu, Ion Ţiriac şi Octavian Morariu (n.a. ultimii trei preşedinţi ai COSR). Ţiriac are multe idei, iar una dintre ele, acest centru, a fost pusă în practică de Morariu”. Preşedintele CIO a fost chestionat în legătură cu posibilitatea ca gimnastei Andreea Răducan să-i fie restituită medalia de aur retrasă la JO de la Sydney, în 2000, însă răspunsul său n-a rezolvat problema: „N-a fost uşor să luăm acea decizie. Ea a fost nevinovată. A luat acea substanţă de la doctor. A făcut însă o greşeală şi nu am avut ce face. Acea substanţă era pe lista celor interzise”. La finalul discursului său, Jacques Rogge i-a oferit un trofeu lui Octavian Morariu. (**)
Prezenţi la inaugurarea Complexului, preşedintele României, Traian Băsescu, a evidenţiat importanţa sportului şi dorinţa ca acesta să deţină un rol mult mai important în educaţia tinerilor, iar premierul Călin Popescu Tăriceanu a exprimat speranţa ca ţara noastră să organizeze ediţia din 2022 a Jocurilor Olimpice de iarnă. Şeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, le-a mulţumit celor doi oameni de stat şi a remarcat că politicul nu s-a amestecat atunci când forul pe care îl conduce a decis ca ţara noastră să fie reprezentată la JO de la Beijing (n.a. referire la perioada în care la nivel mondial s-a discutat despre un posibil boicot cauzat de criza din Tibet).
După ce a fost tăiată panglica, preşedinţii şi campionii au pătruns pe terenul central. După ce i-a spus Gabrielei Szabo că „este cea mai potrivită pentru această inaugurare, fiind singurul om de acolo capabil să alerge un tur de pistă”, Traian Băsescu a observat că pe gazonul artificial se aflau un balon de fotbal şi unul de rugby. Invitat să aleagă între o lovitură de la 11 metri şi una de pedeapsă, de Octavian Morariu, preşedintele a spus că ar prefera un penalty. „Dar cine stă în poartă? Călin”, a glumit şeful statului, făcând referire la premierul Tăriceanu. Până la urmă părţile au căzut la pace, preşedintele alegând balonul de fotbal, iar şeful guvernului pe cel de rugby.
Fost rugbyst, Jaques Rogge nu s-a sfiit să schimbe câteva pase cu Bernard Lapasset, preşedintele International Rugby Board, şi cu Octavian Morariu. Extrem de atent la ce se întâmpla în jurul său, belgianul a observat în iarbă un capac de la un obiectiv foto. Nu s-a sfiit să-l ridice şi să-i întrebe pe fotoreporterii care roiau în jurul său dacă nu cumva este printre ei cel care l-a pierdut.
(*) Dintre cei care au fost prezenţi la Izvorani îi putem aminti pe Iolanda Balaş, Nicolae Mărăşescu, Gabi Szabo, Elisabeta Lipă, Violeta Beclea, Carmen Tocală, George Boroi, Ivan Patzaichin, Octavian Bellu, Mariana Bitang, Cristin Gaţu.
(**) COSR, prin preşedintele Octavian Morariu, a oferit plachete preşedintelui României, Traian Băsescu, premierului Călin Popescu Tăriceanu, preşedintelui CIO, Jacques Rogge, şi preşedintelui Comitetelor Olimpice Naţionale din Europa, Patrick Hickey. De asemenea, ANEFS i-a acordat lui Rogge titlul de Doctor Honoris Causa.
Text şi foto: Marian-Valentin BURLACU / ProSPORT

Niciun comentariu:

Despre RUGBY, AUTOMOBILISM, CICLISM, NAVIGATIE, ALPINISM, VOLEI, NAVIGATIE, totul prezentat si, dar mai ales, prin multe imagini. Pentru ca acest blog este si unul de incercari in ale FOTOGRAFIEI...